Lisabona…

… este un oraș prea „bogat” ca să fie cuprins în câteva pagini. Fiecare îl împarte, subiectiv, în funcție de timp și anotimp, de buget, de starea fizică, de hobby-uri și de locul de cazare, în câte „capitole” consideră necesar. Una peste alta, Lisabona este un oraș minunat. Sunt multe de văzut. Portughezii sunt niște oameni foarte calzi, de bun simț, sufletiști, relaxați, săritori și frumoși (la propriu). Îmi spunea o prietenă că, uneori, se simte blazarea datorată devenirii Portugaliei de la starea de mare imperiu colonial, la condiția de stat european de rang secund. Fado poate induce, din când în când, această notă de blazare, dar tare-i frumos (unde-i Romanța noastră?). La momentul actual, Portugalia încearcă, prioritar pe bani europeni, să se dezvolte, inclusiv în domeniul turismului, ceea ce implică renovarea clădirilor de patrimoniu. Iată de ce, ca și în București, există un contrast major între zonele coșcovite și cele proaspăt „fățuite”. Dar nu există lipsa de respect a autorităților față de moștenirea culturală. Comparativ, uneori cu părere de rău, am constatat că unii turci, deși își fac datoria, nu prea mai bagă clienții în seamă în ultima zi de sejur (adio bacșiș?). La fel, unii greci, odată ce se văd cu banii în traistă, devin grăbiți, superiori, și fac glume de autobază.

Castelo de São Jorge și colina Alfama văzute de la Miradouro de São Pedro de Alcântara

Avenida da Liberdade reunește eleganța sediilor de mari companii, a magazinelor, hotelurilor și restaurantelor de lux cu vivacitatea micilor chioșcuri/baruri/cafenele nepretențioase, amplasate printre copaci

Lângă zidul Santa Luzia și-au pus băieții grătarul (mult fum, miresme)… dar muzica (NU manele) se aude încet, iar ei sunt zâmbitori

Clima…

… oceanică, este mult mai plăcută decât pe la noi, adică dimineața până pe la 11 temperatura nu trece de 23-24°C, iar seara, după orele 18-19, începe să adie o briză plăcută care scade rapid temperatura, din nou sub 24°C. După miezul nopții (madrugada), se ajunge la sub 20°C, dimineața devreme atingându-se 16-17°C. Aerul este mai curat și mai uscat (nu-i reclamă), prin urmare confortul termic este asigurat cvasi-permanent, mai ales pe dealuri. 34°C în Lisabona se resimt un pic mai bine decât 32°C prin București, Arad, Galați…

Apeductul Águas Livre, proiect care a rezistat cutremurului de circa 9°Richter din 1755 (By Lijealso)

Muzeul Calouste Gulbenkian conține remarcabile colecții de artă, antice sau moderne, provenite din toate colțurile lumii (By Axel Jacobs)

Zona centrală…

… istorică a Lisabonei se compune dintr-o vale, mărginită de colinele/cartierele Alfama și Mouraria la est și Bairro Alto și Chiado la vest. Valea coboară spre ocean, adică spre sud, spre enormul estuar al râului Tejo, pornind de la Palácio da Justiça și Parque Eduardo VII, unde sunt amplasate monumentele Carlos Lopes și Marquês de Pombal. Câteva sute de metri spre vest de Palatul de Justiție se află minunea inginerească a secolului 18, denumită „Aqueduto das Águas Livres”. Spre est găsim muzeul Calouste Gulbenkian cu inestimabilele sale colecții de artă.

Pavilionul Carlos Lopes este dedicat celui mai mare atlet portughez, care a adus țării sale aurul olimpic la maraton (By Joseolgon)

Monumentul închinat Marchizului Pombal, prim-ministrul care, după devastatorul cutremur din 1755, a reconstruit cartierele centrale ale Lisabonei, așa cum sunt și în prezent (By Alvesgaspar)

Avenida da Liberdade…

… este un bulevard elegant, foarte larg, care face legătura (1,6 km) între Parcul Eduardo VII și Praça (Piața) dos Restauradores unde se află atât impresionantul monument cu același nume, cât și Palácio da Foz, clădire în stil baroc, cu interioare remarcabile, de inspirație Louis XIV – Versailles. Pe lângă spațioasa terasă Miradouro de São Pedro de Alcântara, trece Elevador da Glória. Simpatic, dar zgomotos, aglomerat și cu timpi mari de așteptare, nu cred că face banii (3,60 €)

Elevador da Glória, tramvaiul cu tracțiune specială, care urcă și coboară între cartierul Bairro Alto (sus) și Restauradores

Obeliscul Restauradores, înalt de 30 m, reamintește portughezilor lupta dusă de cei care, în 1640, au redat independența Portugaliei, după 60 de ani de anexare a țării de către Spania (By Tiseb)

Rossio

Trecând printre gara Rossio (atenție, în gară se stă la coadă pentru bilete la Sintra, uneori peste jumătate de oră, cu cât mai de dimineață cu atât mai bine) și Teatrul Național Dona Maria II (clădire în stil Neoclasic), se intră în Praça Rossio (Pedro IV) și Figueira, având, fiecare, în centru, câte un monument regal (statuia Dom Pedro IV amplasată pe o coloană, respectiv statuia ecvestră a regelui João I). De fapt, zonele Restauradores (inclusiv spațiosul Miradouro = punct de belvedere) și Rossio-Figueira reprezintă „buricul Târgului”. Este spațiul în care tineretul se mișcă cel mai în voie, socializează, se distrează, se relaxează, se pupă… Aici se ascultă mai puțin Fado și mai mult Rock, Blues, Punck, Reggae, cant-autori portughezi în vogă, vedete internaționale (manele NU)…

Cais (gara) Rossio, monument arhitectonic în stil neo-Manuelin, este principalul punct de plecare spre Sintra

Teatrul Național Dona Maria II (Praça Rossio)

Columna regelui Pedro IV din Rossio (By Therese C)

În weekend, în Praça da Figueira (străjuită călare de Dom João I), se organizează tîrguri cu bunătăți (inclusiv cerveja=bere) și artizanat (By Kyle Taylor)

Baixa

Valea, lărgindu-se, a dat posibilitatea marchizului de Pombal să construiască multe străzi paralele (opt-nouă), orientate spre Tejo, dedicate unor ocupații specifice (bănci, comerț cu bjuteri, diverse alte orientări comerciale sau tehnologice etc.). Acesta este cartierul Baixa (orașul de jos, pronunțat aprox. „baișa”). Rua Augusta, pietonală, mărginită de multe spații comerciale, baruri și restaurante, duce drept către Arcul de Triumf (Arco Triunfal, sau Arco da Rua Augusta). De aici, către Tejo, se deschide grandioasa Praça do Comércio (Terreiro do Paço = Piața Palatului), spațiu monumental care mi-a amintit de alte spații arhitectonice imperiale sau regale europene, precum Hofburg Vienna sau Palacio Real de Madrid. Din punctul meu de vedere, din acest inestimabil patrimoniu european face parte și ansamblul Pieței revoluției (a Palatului Regal) din București, care, în afară de palat, include și alte clădiri și monumente remarcabile (Ateneul, Biblioteca Universitară Carol I, Biserica Kretzulescu, hotelul Athénée Palace Hilton…). Puteți include în acest patrimoniu și Casa Poporului? Eu NU! După părerea mea, ea face parte din patrimoniul comunist al… diformității și prostului gust.

Rua Augusta leagă, pietonal, pe sub Arco Triunfal, Praça Rossio de Praça do Comércio (situată pe țărmul estuarului Tejo). Atenție la genți, la notele de plată și la cetățenii… români

Pescărușii din Praça do Comércio îți ciugulesc din palmă (totul este să nu plece cu vreun deget… glumă proastă, influență Hitchcock)

În acest centru al orașului…

… adică pe o arie de câțiva km pătrați, mai mult de jumătate dintre oamenii întâlniți sunt turiști, majoritatea tineri, cu precădere francezi, spanioli, italieni, chinezi și alți asiatici, americani, olandezi, englezi, cehi, polonezi și români. Am întâlnit numai cinci ruși. Este o reală plăcere să vezi atât de mulți oameni frumoși, de cele mai diverse culori, cu cele mai diverse trăsături, și vorbind un mozaic de limbi. Cuplurile interrasiale, și mai ales copiii lor super-simpatici, te încântă.Marea majoritate a portughezilor nu cunosc engleza, dar înțeleg spaniola (firesc, portugheza este foarte asemănătoare, dar ceva mai dificilă). Dacă aveți senzația, îndreptățită de altfel, că înțelegeți câte ceva din portugheza scrisă (există asemănări cu româna), nu vă amăgiți, din limba vorbită nu prea se înțelege nimic, este prea rapidă, prea legată și prea unduioasă. Spre exemplu, citind în tren anunțul „Paragem Estoril”, am înțeles, firesc, „urmează stația Estoril”. Dar în difuzoare a sunat „prăjâmșturill”. Era să întreb ce soi de pește prăjesc. În fond, ce poate înțelege un italian (spaniol portughez…), care are cât de cât idee despre limba română, din bârfa a două moldovence? Păi uneori nu înțeleg nici eu. Prin magazine sau bărulețe este dificil câteodată, vânzătorii nu cunosc decât numele produselor și prețurile (uneori și astea numai scrise și nu vorbite). Portugalia a fost un mare imperiu colonial, ca atare sunt multe țări (Brazilia, Angola, Mozambic, Cabo Verde, São Tomé, Timorul de răsărit, Macao…) în care se vorbește o limbă portugheză cam stâlcită (variante creole), și care reprezintă nesecate izvoare de forță de muncă. Lor li s-au alăturat tineri harnici din Ucraina, Moldova de peste Prut, România etc., plus locuitorii „orașului” chinezesc de la periferie, plus ceva pachistanezi, indieni, nigerieni etc.

La barul lui Marco, între Rua da Madalena și Igreja (biserica) de São Cristóvão, găsești muzică OK, design de bun gust și atmosferă relaxantă, la prețuri obrăzate. Pe străduța cu scări, ceramica și lucrările unor grapheri surprind plăcut

Lisboa este un oraș vălurit…

… așezat pe coline, prin urmare permanent urci ca să ai ce să cobori și viceversa. Pantelor relativ accentuate, obositoare pe căldură, li se adaugă câteva sute de trepte zilnic, poate spre mie dacă vrei să străbați zone pitorești, mai puțin cunoscute, în care să poți observa stilul local de viață. În opt zile condiția fizică ni s-a înbunătățit sensibil. Deși au un trafic imposibil, portughezii la volan nu seamănă deloc cu nesimțiții șoferi români. Au răbdare, înțelegere și îndemânare mult mai mare. Cel puțin un sfert dintre portughezi cântă (încetișor și frumos) dimineața când merg la muncă. Dacă îi întrebi ceva (orientare) încearcă să te ajute cu maximă bunăvoință, vorbesc mult, gesticulează mult, eventual merg cu tine 50-100 m (ni s-a întâmplat de multe ori, inclusiv pe niște scări, cu un „june” de peste șapte’jde anișori). Seara, în special vineri, sâmbătă și duminică, cârciumile din Alfama, și nu numai (Mouraria, Bairro Alto…), au oaspeți îndrăgiți din lumea Fado. Vin cântăreți și dau spectacol, în primul rând pentru cei dragi, și abia apoi pentru bani (proprietarul tavernei îi plătește, desigur nota este un pic mai „bogată”, dar și calitatea culinară mai ridicată). Familia și prietenii constituie motivul principal pentru care pun tot sufletul. În serile din weekend, mulți portughezi ies la tavernele din cartiere, să bea un vin și să asculte Fado. Toată lumea este îmbrăcată elegant și se comportă decent (este posibil?) În cârciumile cu Fado adevărat găsești TRĂIREA și SIMȚIREA la maximum. Fără fandoseli, fără teatru ieftin și fără circul specific posturilor noastre TV pline de manele și de emisiuni pentru handicapați.

„Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă…”

„Cine-a pus taverna-n drum, ăla n-a fost om nebun…”

Cât privește siguranța personală…

… în Lisboa nu prea se pune problema violenței, dar există mulți hoți. Majoritatea vânzătorilor te atenționează să ții poșeta/rucsăcelul în față, în brațe, altfel riști să ți-l smulgă un „jmecher” și să fugă cu el. Seara, în zona gării și pieței Rossio, și în zona pietonală din cartierul Baixa, cum ar fi Rua dos Correeiros, Rua da Vitoria etc., am văzut mulți indivizi cu freză de stegozaur și „teneși” albi fără șireturi (la portughezi n-ai să vezi), care vorbeau românește. Sunt multe restaurante bunicele în Baixa, care însă nu au farmecul cârciumioarelor din Alfama, Mouraria sau Bairro Alto. La unul dintre ele, deși mâncarea a fost gustoasă, am avut surpriza neplăcută a umflării notei cu 5 €. Culmea, au venit note aiurea la toate cele patru mese ocupate.

Artiștii eco… o pensulă de vin pe hârtie, o guriță de vin… o pensulă de cafeluță, plus un accent impresionist, cred că au comision la vânzare de cafea și vin. Oricum, sunt talentați și drăguți

Mâncarea a fost bună…

… și foarte bună la toate restaurantele, dar nu ieftină. Un platou de pește și fructe de mare pentru doi (tradiționalul bacalhau = cod, sardele mari la grătar, crevete, crab, orez foarte bun), costă între 24 și 30 €, iar o porție de friptură de porc sau vită (carne foarte moale și gustoasă), cu cartofi sau orez, „ușurează” buzunarul de 8 – 13 €. Berea este cam scumpă, o halbă costă între 3 și 5 €, prin urmare este rentabil să comanzi o sticlă de vin (uzual 6 – 12 €). Nu cred că există vin portughez prost, nici măcar cel de 2 – 3 € de la supermarket (cel de 5 – 8 € fiind însă excelent). Apropo, în centrul orașului nu prea există supermarketuri, dar există multe minimarketuri care țin deschis cel puțin până la ora 22. În interiorul gărilor Sodre și Santa Apolónia, am găsit totuși supermarketuri din rețeaua „pingo doce”, și am înțeles că ar mai fi pe lângă liftul din Rua da Madalena și în apropierea gării Rossio. În restul orașului mai sunt vreo treizeci.

Conducătorii de Tuk Tuk (în majoritate doamne și domnișoare), te transportă pe străzi înguste, fiind motocicliști și ghizi în același timp

Liftul (elevador) Santa Justa, denumit și Carmo (monument al dantelăriei metalice, din clasa podului Saligny sau a turnului Eiffel), face legătura (posibilă pentru turiști numai cu LisboaCard) între Baixa și Chiado/Bairro Alto

Pe străduțele înguste, curbate strâns, în afară de Tuk Tuk numai vechile tramvaie mici fac față

Transportul urban este relativ scump…

… deși TVA-ul este de numai 6%. Rețeaua este bine pusă la punct, dar aglomerată. Pentru circa 4 km din Piața Comerțului (Praça do Comércio) până la extraordinara mănăstire Jeronimos (cum ar fi de la Tineretului până la Televiziune), am plătit 2,85 € (tramvai E15, adică electrico 15), pe când pentru 15 km cu trenul până la Cascais am plătit 2,15 €. Există însă o multitudine de abonamente compuse, între magistrale de metrou, tramvaie, autobuze, lifturi și trenuri urbane dese (pe o rază de circa 30 km, pentru navetiști să spunem), care scad prețurile foarte mult, dar care nu sunt utile turiștilor. Adică turiștii asigură profitul primăriei. Important, o deosebită facilitate pentru turiștii care doresc să viziteze multe muzee și multe puncte de interes din oraș (și nu numai) este LISBOACARD. La prețuri între 18,5 € pentru 24 ore și 39 € pentru 72 ore (spre jumătate pentru copii), cardul asigură transportul integral cu autobuze, tramvaie, metrou, lifturi și două linii extra-urbane de tren, intrarea gratuită în multe muzee naționale și importante reduceri pentru alte muzee și obiective majore care nu sunt proprietate a statului. Tuk Tuk (motorete triciclu) reprezintă un mijloc de transport turistic foarte util. Simpaticele „jucării” cu ghidon te pot transporta pe străduțe înguste, pe care nu pot intra autobuze, tramvaie sau taxi-uri, spre obiective importante. Pe drum te „procopsești” cu multe imagini inedite și multe explicații pe care nu ai avea cum să le capeți altfel. Prețurile se învârt în jurul a 5 € per persoană, în funcție de numărul de pasageri (3 sau 6) și de traseu. Uneori, un km poate fi atât de șerpuit încât mai bine urci 80 de trepte și ajungi unde doreai. Oricum Tuk-Tuk merită, măcar o dată, pe un traseu obositor (spre Castelo de São Jorge de exemplu). Pentru cei care nu sunt cazați în centru, au probleme cu mersul pe jos intens, sau nu au timp, cele două linii turistice de autobuz Hop On-Hop Off (cea roșie și cea albastră, 14 € pentru 24 de ore, 7 € pentru copii) oferă posibilitatea ca în două zile (cu vizite la muzee în pas alergător) să fie accesate majoritatea monumentelor orașului (excepție făcând întortocheatele străduțe din Alfama, inaccesibile autobuzelor… iată de ce tramvaiele mici și vechi, și Tuk Tuk sunt comori la „Alfama” omului). Ce am descris mai sus ar fi o excursie la trap de o zi (fără muzee, fără magazine, sau cu ele din scurt). Desigur, la galop se poate mai mult. Prefer totuși să dezvolt povești diferite legate de alte zone importante ale Lisabonei (Alfama, Belém , Chiado…), și nu numai.

Noaptea, de la fereastra noastră, peste Alfama și peste Tejo spre Barreiro, iaca ce-a ieșit (prăpădenie de apărățel, diafragma și expunerea total aiurea, fotograf vai de el, totuși n-am aruncat-o)