Gastronomie locală și ciclism montan în Banat
Peste 120 de participanți, orășeni și săteni, au dat startul sezonului de evenimente gastronomice la sat “Banat Brunch”, în Sat Batrân, comuna Armeniș în weekendul ce a trecut. Tot în premieră, s-a inaugurat primul centru de închiriere de mountainbike și e-bike din Banat, în Munții Semenic la Văliug.
Duminica aceasta bucatele gugulanilor au dat prilejul unui festival de o zi dedicat gastronomiei locale și experiențelor ecoturistice într-unul din cele mai frumoase sate de la poalele Munților Țarcu în zona cunoscută drept “Măgura Zimbrilor”. Aici, în comuna Armeniș, WWF România a inițiat un proiect ambițios de reintroducere a zimbrilor în libertate.
Banat Brunch este menit să ofere o zi de experiențe în inima satelor din Banat și a naturii din preajma lor, ca o “degustare” de produse, experiențe și servicii de care te poți bucura în aceste zone pe tot timpul anului.
25 de preparate tradiționale, pregătite de 15 familii locale, au fost servite în gospodăria unui sălaș restaurat din Sat Bătrân, “Casa de sub măgrin” ce găzduiește și un mic muzeu al satului.
Bunătățile locale au inclus mălai bănățenesc cu mărar, branză și ceapă verde, balmaș, pită coaptă în șpoiert, zupă de cocoș ca la praznic, sarme cu curechi, carne de porc la chiscan, căzan de oaie, dulciurile din copilăria localnicilor precum foi cu miere, bonoanțe cu nucă și nostum pită, plus vedeta meniului, mațe fripte cu coleșă.
Oaspeții au participat și la un atelier de preparare a cașului, având inclusiv oportunitatea să mulgă oile, precum și un tur ghidat pe jos și cu căruța prin vatra veche a satului alături de învățătorul din Sat Bătrân.
Cu ocazia brunchului, în zona satelor din Măgura Zimbrilor s-au inaugurat trasee de bicicletă locale și primul centru de închirieri de mountainbike si e-bike din Banatul Montan, de la Văliug, pus pe picioare de echipa Romountainbike și Ponton Casa Baraj.
“Ciclismul montan e una din cele mai faine căi de a cutreiera natura, iar acum, această nouă disciplină, e-mountainbike transformă potecile de munte în bucurie pe două roți și pentru cei fară experiență. E-mountainbike este unealtă din ce în ce mai populară și face mai distractiv, accesibil și mai ușor mountainbike-ul”Cătălin Gavrilă, fondatorul Romountainbike și al Asociației Bike Attack Reșița.
“Conectarea Munților Semenic cu Măgura Zimbrilor este o prioritate pentru noi, pentru a extinde diversitatea experiențelor în zonă și a ține aproape mai mult timp oaspeți în aceste peisaje naturale și culturale incredibil de frumoase. Natura are o valoare inestimabilă și tocmai de aceea poate crea multe beneficii pentru comunitățile locale dacă lucrăm în echipă și gândim la scară mare”, ne spune Oana Mondoc, specialist dezvoltare comunități, WWF România.
Zece organizații și autorități locale din regiune lucrează cot la cot pentru a dezvolta infrastructura și evenimentele ecoturistice care să crească popularitatea Banatului ca destinație predilectă pentru călători iubitori de experiențe rurale și în natură.
Evenimentul fenomen “Transylvanian Brunch”, cu o istorie de peste 12 ani, s-a extins anul trecut în Muntenia și Oltenia, iar în acest sezon și în Banat. Asociația fondatoare My Transylvania împreună cu WWF România, Asociația Măgura Zimbrilor Armeniș, Primăria Armeniș și Asociația pentru Dezvoltarea Turismului Timiș și-au unit forțele pentru a inaugura sezonul de experiențe culinare, ture de explorare a naturii și satelor din Banat.
“Sat Batrân a fost locul ideal să începem seria Banat Brunch. Implicarea și bucuria celor 15 familii din Armeniș, la fel ca și specialitățile lor, au arătat cum pot satele bănățene să fie gazde faine și să atragă orășeni dornici de autentic și natură” ne spune Cristian Cismasu unul dintre fondatorii My Transylvania.
Foto: © Eduard Terschak
0 Comentarii
Nicio persoana nu si-a spus parerea despre acest articol.