Accede România în Uniunea Energetică Europeană?

Întâi CONCLUZII
privind Strategia Energetică a României 2019 – 2030

România NU TREBUIE

– SĂ INVESTEASCĂ ÎN PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE ȘI TERMICE.

România TREBUIE

– „SĂ UITE” DE CĂRBUNI, DE PĂCURĂ, ȘI DE CAZANE DE APĂ FIERBINTE.
– SĂ-ȘI ADAPTEZE RAPID LEGISLAȚIA, în conformitate cu noul pachet legislativ ENERGIE- MEDIU al UE.
– SĂ PUNĂ ÎN APLICARE CONCEPTUL DE DESCENTRALIZARE/DISTRIBUIRE a producerii energiei electrice și termice, și a stocării energiei.
– SĂ INVESTEASCĂ ÎN INFRASTRUCTURA ENERGETICĂ, adică:
– în CAPACITĂȚI DE STOCARE A ENERGIEI ELECTRICE (și eventual TERMICE)
– în REȚELE INTELIGENTE.
– în echipamente (PRIZE de putere) care să asigure alimentarea pentru e-mobility și e-thermo. Piața trebuie deschisă, „BENZINARUL” trebuie să se transforme în „electrar/prizar” (pe banii lui, dar susținut de stat). „Oprim la PRIZAR să facem PLINUL”.
– în formarea și susținerea „comunităților de energie” și în încurajarea prosumatorilor.
– SĂ INVESTEASCĂ în ÎNVĂȚĂMÂNT/CALIFICARE/CERCETARE/INOVARE, adică în forță de muncă specializată
– SĂ ASIGURE INVESTITORILOR FACILITĂȚI FISCALE.
– SĂ ASIGURE SUBVENȚII (mai bine decât să plătească certificate EU-ETS), ele invită investitorii.
– SĂ ATRAGĂ FONDURI EUROPENE pentru energie curată, cu cofinanțare minimă (negociatori).
– SĂ ASIGURE INVESTITORILOR STABILITATE FISCALĂ.
– SĂ ÎNCURAJEZE PRODUCȚIA DE GAZE NATURALE
– SĂ SPRIJINE CONSTRUIREA CENTRALELOR CCGT pe gaz, care să poată fi readaptate combustiei cu hidrogen.
– SĂ SPRIJINE PRODUCȚIA DE HIDROGEN și economia circulară aferentă.
– SĂ NU PERMITĂ INVESTIȚII ÎN SECTORUL NUCLEAR CARE SĂ DEZECHILIBREZE TOATE CELELALTE DIRECȚII DE DEZVOLTARE

DACĂ ÎI ASIGURI CĂ VOR AVEA PROFIT (prin seriozitate guvernamentală, stabilitate fiscală, infrastructură tehnică și forță de muncă calificată), INVESTITORII VIN și INVESTESC EI (grosul) în capacități de producție. Exemple sunt multe (Electrocentralele în ciclu combinat ale OMV Petrom, Romgaz, ELCEN, eolienele CEZ, Monsson, NEG, ENEL…)

De peste două decenii Europa încearcă să-și câștige pe deoparte independența energetică și, pe de alta, un mediu curat, aer bun de respirat, apă bună de băut, hrană bună de mâncat, industrii, habitate și obiecte non-toxice. CUU… sau FĂRĂ România. În 2023 ar putea veni un MCV și pe energie.

Cuvinte cheie pentru noua structură energetică europeană

Investind în infrastructura pentru STOCAREA și TRANSPORTUL energiei electrice prin REȚELE INTELIGENTE, și asigurând FACILITĂȚI FINANCIARE (mult mai bine decât să tot plătim certificate EU-ETS), în condiții de stabilitate și predictibilitate, România poate atrage investitori care să construiască ei capacități de producție, adică să preia greul din punct de vedere financiar. Așa s-a întâmplat în perioada 2010-2016 în domeniul eolian. În plus, ar putea fi absorbite fonduri europene importante pentru capacități de producție – obiective majore, cofinanțarea României trebuind negociată strâns, la minimum. Investițiile guvernamentale în mari obiective, fie directe, fie în parteneriat public privat (PPP), au condus în general la costuri umflate, iar capacitățile respective au devenit „vaci de muls”.
În domeniul energiei termice, UE (prin intermediul strategiilor naționale și prin investițiile în cercetare realizate de marile companii din domeniu) promovează DESCENTRALIZAREA (producția distribuită), prin asta înțelegându-se utilizarea unor echipamente relativ mici și flexibile (spre exemplu centrale de bloc pe gaz) de producere și stocare a energiei termice la nivelul nevoilor micilor comunități. Astfel integrarea sistemelor termosolare și a pompelor de căldură – PdC se poate face ulterior cu ușurință.
Electrificarea capătă un nou sens. Automobile electrice, trenuri electrice, încălzire electrică (cu PdC), roboți, automatizări industriale și casnice, toate vor trebui băgate în prize (sau cuplate cumva la rețea). Să ne imaginăm însă că, într-o seară de iarnă, în țărișoara noastră, un milion de PdC încep să funcționeze la capacitate maximă, și un milion de automobile electrice sunt băgate în prize la încărcat. Vor fi necesare rețele electrice cu capacități muult mai mari… O parte din problemă poate fi preluată transportând energia sub formă de hidrogen sau syngas (gaz metan de sinteză), îmbuteliate sau prin conducte… dar numai o parte. Descentralizarea/distribuirea producerii și stocării la nivelul „comunităților de energie” (sat, bloc, școală, cvartal, fermă, companie…), și chiar al clienților activi, ar mai prelua o parte, utilizatorul își încarcă seara mașina din acumulatorul de acasă, nu din rețea, iar acumulatorul se reîncarcă, în parte din producție proprie, mai ieftin, în momente cu cerere redusă de energie, până spre prânz să spunem.
Schimbările de amploare, și relativ rapide, într-un domeniu atât de vast precum energia, solicită investiții importante și în educație, adică în ÎNVĂȚĂMÂNT/CERCETARE/INOVARE. Vom avea nevoie de mii de specialiști și meseriași în domenii precum automobilele electrice, tehnica termo-solară și fotovoltaică, sistemele mari de stocare cu baterii, tehnologia informatică aplicabilă rețelelor electrice gen blockchain și cloud computing, dezvoltarea conceptului poka-yoke-mistake proofing pentru noile industrii și servicii etc. UE are planificate investiții de €10 miliarde (2020-2030), derulate prin intermediul Innovation Fund, destinate cercetărilor și aplicării noilor tehnologii în domeniile: reducerea emisiilor industriilor energo-intensive; metode de preluare și utilizare a carbonului din emisii (CCU); metode de preluare și stocare a carbonului din emisii (CCS); dezvoltarea unei noi generații de echipamente producătoare de energie provenită din surse regenerabile; stocarea energiei. Fondul va fi alimentat, în principal, cu bani încasați din vânzările de certificate EU-ETS.

Vaai, cuvinte cheie românești sunt: „cărbuni” și „lemn de foc”…

… ele intrând în mult lăudatul „mix energetic diversificat”. Din păcate, Strategia Energetică a României, promovează investiții de la buget în capacități de producție, prin PPP. Este un semnal că SEN (Sistemul Energetic Național) este pe punctul de a nu mai face față suprasolicitărilor din perioadele de consum de vârf (+9.000 MW), și nici nu poate acoperi necesarul din import. Mai mult, deși noul pachet legislativ CE pentru energie și mediu stabilește clar drumul european spre regenerabile și energie curată, strategia noastră prevede încălzire ineficientă cu lemne de foc în mediul rural, și construirea unor capacități de producție de energie electrică (Rovinari) care să ardă… cărbuni!!
Un mic noroc ar fi că, neținând cont de cărbunii din mix, companiile importante din domeniu investesc în construirea centralelor electrice pe gaz cu ciclu combinat (CCGT), a căror eficiență este de peste 56% (comparativ cu circa 35% la centralele existente cu turbine pe abur). Romgaz construiește o asemenea centrală la Iernut. Valoare proiect: €268 milioane. Putere nominală: 430 MW (€623.000 per MW instalat). OMV Petrom a construit (2012) la Brazi o centrală de 860 MW de acest tip, investind €530 milioane (€617.000 per MW). Comparativ, investițiile Nuclearelectrica ar fi de circa €3.500 per MW ( de 5-6 ori mai mari). Strategia Energetică include, cu titlu de investiție strategică de interes național (ca și cum n-am avea gaze) de peste €800 milioane, grupul energetic pe bază de cărbuni inferiori (lignit), de 600 MW, de la Rovinari… adică €1.400.000 per MW?? Și ELCEN a construit (2009), o centrală CCGT cu puteri nominale electrică și termică de 186,6 MWe, respectiv 198 MWt. O modernizare binevenită, dar periculoasă pentru încălzirea Bucureștiului. Dacă ELCEN înlocuiește centralele vechi (total 1.286 MWe) cu tehnologia CCGT, creșterea eficienței electrice conduce la scăderea puterii termice rezultată din cogenerare la circa 1.365 MWt (1.173 Gcal/h). Asta înseamnă că, până la necesarul orașului de 4.090 Gcal/h, se utilizează… cazane pentru apă fierbinte (CAF)??… adică niște oale termoizolate (modernizate!) foarte mari puse pe aragaz? Eventual pe foc de păcură care să ne „alimenteze” plămânii cu otrăvuri? Asta pentru o rețea (fostă RADET) care pierde spre 40% din energie în pământ? Și care „cere” peste €1 miliard pentru reparații? Care nu produce strop de energie regenerabilă? Cu maximum €500 milioane (în bună parte bani europeni) s-ar obține, în condiții de descentralizare/distribuire a producției de energie termică (pe asociații de proprietari, școli etc.), o eficiență de peste 115% datorită aportului solar. Din păcate, o companie super-centralizată tip SACET ar pune la pământ și ELCEN (profitabilă în acest moment).

Din punct de vedere strategic…

… producția și stocarea descentralizată/distribuită, împreună cu „inteligența” rețelelor și gradul lor de interconectare, asigură funcționarea sistemului chiar dacă unele celule/componente ale lui cedează: 1) din motive tehnice sau climatice 2) din cauza unor atacuri cibernetice; 3) din cauza unei agresiuni militare (una este să fie bombardată centrala pe gaz de la Iernut, cu totul altceva un grup de la Cernavoda… BRRR!!). În cazul producției și stocării distribuite (cu cât mai multe puncte de producție, evident mai mici, cu atât mai bine), Tehnologia informatică Blockchain permite protecția la atacuri cibernetice prin faptul că „punctul” atacat, chiar dacă funcționarea lui este compromisă, nu afectează celelalte celule ale sistemului. Din nou, una e să oprești CET Grozăvești, cu totul altceva să oprești Cernavoda. Arhitectura Blockchain se bazează pe transmiterea directă de informații între celulele sistemului, fără a fi necesar un intermediar central (server „dispecer”) care, dacă ar fi atacat cu succes, ar bloca întreg sistemul.

Climat neutru pentru Europa până în 2050…

… reprezintă viziunea strategică, pe termen lung, a Comisiei Europene, în domeniul energiei, în condițiile dezvoltării unei economii prospere, moderne și competitive. Deși foarte concentrat, conceptul reprezintă o perspectivă holistică, interdependența dintre energie și mediu fiind evidențiată atât prin stabilirea unor direcții tehnologice strategice (cele specificate în cadrul Innovation Fund, plus eficiența energetică, mobilitatea curată, sigură și conectată inteligent, infrastructura și interconectarea energetică, prezervarea ecosistemelor absorbante de carbon), cât și prin elaborarea unui complex pachet legislativ care stabilește pe de o parte obiectivele pentru 2030, iar pe de alta mijloacele de finanțare valabile în toată Uniunea.
Directiva 2018/2001 a stabilit reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 cu cel puțin 40% comparativ cu anul 1990; o pondere de cel puțin 32% a energiei din surse regenerabile; sprijin pentru dezvoltarea infrastructurii rețelei energetice de transport și de distribuție, a rețelelor inteligente, a instalațiilor de stocare și a interconexiunilor, cu obiectivul atingerii unui nivel de interconectare a rețelelor electrice de 15% din putere, până în 2030 […].

Realitatea românească

Industrializarea României socialiste și producțiile „record” din domeniile industriale energofage (aluminiu, oțel, ciment, îngrășăminte agricole…) au forțat dezvoltarea industriei energetice, mai ales pe baza resurselor interne de cărbuni și a hidroenergiei. După 1990 industria grea s-a prăbușit și, odată cu ea, energia scumpă provenită din cărbuni n-a mai avut căutare. Hidroenergia foarte ieftină a devenit supermarfă tranzacționată de „băieții deștepți”, energia electrică produsă de reactoarele nucleare, de asemenea ieftină, a cucerit încă un segment de piață, iar după 2011, energia eoliană. sprijininită de stat prin intermediul certificatelor verzi care au atras rapid investiții străine de proporții, a mai luat o felie de piață. Colac peste pupăză, noul sistem al certificatelor EU-ETS (inteligent și eficient) a dus majoritatea minelor de cărbuni în faliment (poluatorii, adică mai ales centralele termoelectrice, plătind obligatoriu, prin certificate, o parte din banii necesari dezvoltării cercetării, tehnologiilor, și implementării sistemelor energetice care au la bază surse regenerabile, sau care cresc eficiența energetică). Au fost menținute în funcțiune capacități vechi și neperformante, aproape exclusiv în scopul asigurării suplimentului necesar pentru iarnă. Nimeni nu a investit însă în modernizarea capacităților existente sau în construirea altora noi, mai eficiente și mai puțin poluante. Toți șmecherii au muls „vacile” la greu, și atât… „furaje” nu le-au dat. Spre exemplu, lipsa investițiilor în modernizare a provocat la CEO (Combinatul Energetic Oltenia) pierderi de 1,1 mld. lei (2018), în special din cauza plăților aferente certificatelor EU-ETS (peste 45% din cifra de afaceri). De asemenea, orientarea strategică greșită în domeniul eolian, după 2016, în speță lipsa investițiilor în capacități de stocare a energiei fluctuante și eliminarea subvențiilor asigurate prin sistemul certificatelor verzi, a alungat investitorii. Fostul Ministru al Energiei Anton Anton a subliniat, într-un studiu recent, necesitatea finalizării capacității de acumulare hidroenergetică prin pompaj Tarnița-Lăpuștești.
Cum vom atinge obiectivele până în 2030? Punând în funcțiune grupurile 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavoda? €5-6 miliarde? Peste cel puțin 15 ani? Sunt multe controverse legate de statutul energiei nucleare. Este poluantă sau curată? Franța o dezvoltă pentru că este ieftină (dar cu investiții inițiale foarte mari), Germania renunță la ea pentru că este „murdară”.

Vântul bate când vrea el, nu când vrem noi…

… iar Soarele strălucește numai ziua… și nu e iarna cum e vara. Potențialul eolian al României ar fi de cel puțin 23 Twh/an (Strategia Energetică a României 2019-2030), adică spre 40% din necesar, fără a socoti posibilitățile foarte mari din largul mării (offshore). Dar cui să vinzi energia produsă la miezul nopții? Dac-o pui într-un butoi și o vinzi a doua zi după prânz, scoți bani serioși. Prin urmare, sistemele de stocare a energiei înseamnă infrastructură (oare cum ar arăta un oraș fără sisteme de stocare a autoturismelor și a mărfurilor? Adică fără parcări și fără depozite în piețe, în supermarket-uri etc.?. Pe de altă parte, poate ar cumpăra energie alții din țări nordice, sau unde soarele abia a apus. Există însă cabluri/rețele prin care să le-o trimiți? Rețelele inteligente, capabile să transporte energia acolo unde este nevoie, cvasi-instantaneu, în condiții de securitate și în cantități suficiente, reprezintă o investiție indispensabilă exploatării eficiente a surselor regenerabile de energie. Oricum, odată cu dezvoltarea e-mobility și e-thermo, adică a transporturilor și a încălzirii habitatelor utilizând eficient energia electrică (cu PdC), aceasta va deveni dominantă de departe, implicit nevoia de rețele mai performante va crește. Putem face o comparație cu rețelele naționale de drumuri… unii au autostrăzi, alții nu. Mai sunt necesare drumuri ocolitoare (rețele) de calitate, care să permită furnizarea energiei chiar dacă se închide „autostrada” (scurt-circuitare, cablu rupt de furtună sau de sute de kg. de gheață etc.).
Potențialul solar (fotovoltaic, termovoltaic și termosolar) poate acoperi întregul necesar de energie al țării, consumând cam 0,3% din teritoriul național, cu predilecție în zonele aride, nisipoase, însorite extrem, neprielnice agriculturii, și pe suprafețele… acoperișurilor. Dar asta este posibil numai vara, în ianuarie radiația solară este de cinci ori mai redusă decât în iulie. Adică este necesară o sacoșă foaarte maare în care să îndesăm energia obținută vara, pentru a o utiliza iarna (stocare sezonieră). HIDROGENUL este singura „sacoșă” suficient de încăpătoare, viabilă la momentul actual. Încă o completare investițională, pentru e-mobility ar mai fi necesare șosele inteligente (înțesate cu senzori care să transmită permanent informațiile necesare unui automobil inteligent, astfel încât acesta să nu aibă nevoie de șofer), plus… câte și mai câte.

HIDROGENUL deschide poarta spre ECONOMIA CIRCULARĂ…

… în domeniul energiei. Cu energie regenerabilă, prin electroliza apei, se obține hidrogen care, cu ajutorul reacției Sabatier (metanizare sau așa numitul proces „power to gas”-PtG: CO2+4H2>CH4+2H2O), poate fi combinat cu dioxidul de carbon, obținându-se gaz metan de sinteză (syngas), combustibil utilizabil atât în micile centrale termice de apartament, cât și în marile centrale electrice în ciclu combinat (CCGT – cele mai eficiente la ora actuală). Prin ardere (oxidare) se reface dioxidul de carbon care reintră în reacția Sabatier și bucla se închide. Desigur că nu este așa simplu, sunt necesari catalizatori, presiuni măricele, temperaturi spre 400ºC (se pot obține tot solar), mii de chimiști și fizicieni muncesc, în întreaga lume, pentru optimizarea procesului. Syngas poate fi stocat cu ușurință în actualele depozite subterane de gaze naturale, alcătuind rezerve pentru vârfurile de consum. Și hidrogenul poate fi stocat în subteran, condițiile de etanșeitate și de securitate fiind însă mai complexe. În Anglia există deja trei saline în care se depozitează hidrogen, iar în Franța, Belgia, Germania și Olanda s-au dat în folosință primele conducte de transport al hidrogenului (utilizabile și pentru alte gaze).
Un mare poluator european este industria oțelului, responsabilă pentru emiterea a 30 Mt CO2 anual. Utilizarea hidrogenului în procesul de reducere a minereului micșorează emisiile cu două treimi.
Pentru transporturile aeriene cu decolare și aterizare verticală (VTOL – fie de tip taxi urban, fie drone pentru e-comerce), precum și pentru transportul greu/intens de marfă (camioane, nave, taxi…), pentru care atât greutatea bateriilor cât și timpul de reîncărcare a lor reprezintă dezavantaje importante, soluția energetică este hidrogenul trecut prin celule de combustie. Pentru aceeași cantitate de energie livrată, un sistem cu baterii reîncărcabile este de circa 10 ori mai greu decât unul cu hidrogen, iar realimentarea cu hidrogen se face de zeci de ori mai rapid.
Deși România a semnat la Viena, în data de 21.09.2018 Inițiativa pentru hidrogen, precum și Declarația de la București (privind crearea unei infrastructuri de transport al gazelor inteligentă și sustenbilă), în data de 01.04.2019, în Strategia Energetică Națională este prevăzută o creștere de numai 0,1% (??) a ponderii hidrogenului în cadrul consumului de combustibili pentru transport. Investițiile specificate (€14 miliarde pentru perioada 2019-2030) sunt extrem de evazive, și probabil inexacte (să vedem cifrele pentru 2019). Ce sumă anume va fi dedicată așa numitelor „facilități power-to-gas” (extrem de importantă pentru economia circulară a hidrogenului) nu se știe.

Ce zice UE?

Stocarea descentralizată și energiile regenerabile reprezintă „cuplul” perfect. O mică rețea locală poate rămâne operațională chiar dacă sistemul energetic național pică.
Directiva 2019/944 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică prevede ((6), Art.16, 33, 37):
– „… trecerea de la producerea de energie electrică în instalații mari de producere centralizată, la producerea descentralizată a energiei electrice din surse regenerabile, și la piețe decarbonizate necesită adaptarea normelor actuale…”.
– „… necesitatea […] de a integra producătorii de energie din surse regenerabile, noii furnizori de servicii energetice, stocarea energiei și cererea flexibilă. La fel de important este ca Uniunea să investească urgent în interconectarea la nivelul Uniunii pentru transferul de energie prin sisteme de înaltă tensiune de transport.”
– „Statele membre stabilesc un cadru de reglementare favorabil pentru comunitățile de energie ale cetățenilor…”
– Cu privire la integrarea electromobilității: „… statele membre furnizează cadrul de reglementare necesar pentru a facilita conectarea punctelor de reîncărcare private și cu acces public la rețelele de distribuție”.
– Cu privire la contoarele inteligente: „… fiecare client final are dreptul, la cerere și dacă suportă costurile…”.

Foarte important, la Art. 2.8, 11, sunt definite:
– „client activ” înseamnă un client final, sau un grup de clienți finali ce acționează împreună, care consumă sau stochează energie electrică produsă în spațiile pe care le deține situate în zone limitate sau, atunci când statele membre permit acest lucru, în alte spații, sau care vinde energie electrică autoprodusă sau participă la programe de flexibilitate sau de eficiență energetică, cu condiția ca activitățile respective să nu constituie principala lor activitate comercială sau profesională;
– „comunitatea de energie a cetățenilor”, entitate juridică care: (a) este bazată pe o participare voluntară și deschisă și este controlată efectiv de către membri sau acționari persoane fizice, autorități locale, inclusiv municipalități, sau întreprinderi mici; (b) are ca principal obiectiv oferirea unor avantaje de mediu, economice sau sociale pentru membrii sau acționarii săi sau pentru zonele locale în care funcționează, mai degrabă decât acela de a genera profituri financiare; și (c) se poate implica în producere, inclusiv producerea din surse regenerabile, distribuție, furnizare, consum, agregare, stocarea energiei, servicii de eficiență energetică, sau în servicii de încărcare pentru autovehicule electrice ori poate să furnizeze alte servicii energetice membrilor sau acționarilor săi;
În Directiva 2018/2001 (Art. 2.16), găsim o definiție similară: „comunitate de energie regenerabilă”. Aceste formule de organizare juridică și tehnică vor reprezenta unul dintre pilonii viitoarei structuri energetice europene.

Regulamentul 2019/943, privind piața internă de energie electrică spune în completare ((5), Art. 30, 48, 55):
– „Energia electrică provenită din surse regenerabile de la instalațiile mici (sub 400 kW) de producere a energiei electrice ar trebui să beneficieze de prioritate la dispecerizare…”
– „Asociația europeană a operatorilor de transport și de sistem – ENTSO […] adoptă și publică un plan la nivelul Uniunii de dezvoltare a rețelei pe 10 ani fără caracter obligatoriu […], la fiecare doi ani.”
– „Planul de dezvoltare a rețelei (inclusiv evaluarea rezilienței sistemului) „se bazează pe planuri naționale de investiții” și „identifică deficiențele investiționale, în special în ceea ce privește capacitățile transfrontaliere.”
– „Una dintre atribuțiile entității europene pentru operatorii de distribuție – OSD UE este: „… (b) facilitarea integrării surselor regenerabile de energie, a producerii distribuite și a altor resurse integrate în rețeaua de distribuție, cum ar fi stocarea energiei.”

La propunerea Asociației Europene pentru Stocarea Energiei (EASE), CE este în curs de a adopta legislația privind:
– definirea stocării energiei, ca fiind, în sistemele electrice, un mod de amânare, în raport cu momentul producerii, a consumului cantității de energie electrică respectivă ca atare, sau convertită în altă formă de energie.
– redefinirea sistemelor energetice prin completarea celor trei componente „clasice”, și anume producere, transport/distribuție și consum, cu o a patra componentă, respectiv stocarea.
Pe cale de consecință, pot fi definitivate reglementări la nivelul UE, specifice acestei componente, prin care să fie eliminată posibilitatea dublei impozitări pentru cantitățile de energie electrică stocate, având în vedere că stocarea constituie un factor de echilibrare la două capete a rețelei, atât pentru fluctuațiile energiei provenită din surse regenerabile, cât și pentru vârfurile de consum.

Calea GERMANIEI este eoliană și fotovoltaică…

… plus stocare în sisteme mari, inclusiv sisteme de baterii, dar și stocare descentralizată în baterii mici dar multe, amplasate în 200.000 de locuințe, operatorii de rețea (inteligentă) putându-le combina astfel încât să creeze o centrală electrică virtuală de mare capacitate.
… plus descentralizarea producției de energie termică (PdC de sat/bloc/cvartal…)
… plus digitalizarea producției, transportului și distribuției de energie, cu promovarea e-mobility, prin dezvoltarea industriei energetice circulare a hidrogenului etc.
Planul de Acțiune pentru Climă 2050 al Germaniei prevede clar înlocuirea gazelor naturale cu syngas neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2, și interzicerea investițiilor în infrastructură energetică bazată pe combustibili fosili. Digitalizarea rețelelor electrice și a legăturilor energetice între producători și consumatori, precum și contorizarea inteligentă, pot reduce necesitatea construirii unor noi rețele (economii substanțiale). Managementul pădurilor (mari absorbante de carbon), continuarea susținerii financiare a investițiilor ce reduc emisiile de GES și a sectoarelor cercetare-dezvoltare și educație-calificare sunt, de asemenea, componente importante ale planului. Remarcabil, în 2014 Germania a cheltuit €19 miliarde pentru dezvoltarea energiilor regenerabile, și ridică an de an ștacheta.
Țintele pentru 2030 (comparativ cu 2015) sunt: 1). renunțarea la energia nucleară (producția scade de la 92 Twh la zero!!), considerată de către germani periculoasă și „murdară” – producătore de deșeuri intolerabile; 2). scăderea la jumătate a ponderii cărbunelui în mixul energetic (de la 273 la 140 Twh); Contrabalansarea este realizată prin: creșterea extraordinară a producției de energie eoliană și fotovoltaică, de la 118 la 320 Twh; creșterea eficienței energetice astfel încât consumul industrial și cel rezidențial, precum și pierderile specifice sistemului (transformatoare, rețea etc.) să se reducă de la 583 la 550 Twh. Consumul va crește numai în domeniul transporturilor, de la 12 la 60 Twh, motivele fiind evidente, creșterea spectaculoasă a numărului de automobile electrice și extinderea transportului public electric, atât în scopul descongestionării circulației în mediul urban, cât și prin prisma dezvoltării transportului interurban feroviar și cu autobuze electrice.

Calea AUSTRIEI este tot eoliană și fotovoltaică…

… dar accentul privind stocarea cade pe hidrogen și pe economia circulară aferentă, existând profunde implicații ale hidrogenului și în industria siderurgică. Cele mai mari investiții se vor realiza în infrastructura de stocare și de transport și distribuție a energiei. Până în 2030 austriecii vor: să crească la 45-50% ponderea energiei regenerabile (din energia totală consumată); să reducă cu 30% emisiile din sectorul transporturilor (printre altele crescând de la 7 la 13% ponderea deplasărilor cu mijloace tip bicicletă, trotinetă etc., ceea ce presupune infrastructură dedicată); să reducă emisia de gaze cu efect de seră cu 36% față de 2005. să recompenseze facilitățile de stocare care pot fi utilizate pentru susținerea sistemului energetic etc.
Există un set de măsuri interesante cum ar fi: interzicerea energiei nucleare; interzicerea proiectelor energetice de investiții pe termen lung bazate pe combustibili fosili; asigurarea securității energetice prin eliminarea dependenței de importuri.
Măsurile privind energia termică pentru clădiri prevăd: stocarea în masa clădirilor (și masa termică adiacentă) a unor cantități semnificative de căldură (iarna) și „frig” (vara) în scopul climatizării; renovarea clădirilor utilizînd soluții pe termen lung (fațade ventilate spre exemplu) și materiale naturale de calitate. Se preconizează ca „comunitățile de energie” și „prosumatorii” care utilizează surse de energie regenerabile să devină principalul producător și factor de echilibrare a rețelei naționale, sprijinul statului constând în eliminarea taxelor și acordarea de subvenții.

Strategia SIEMENS…

… constă în rezolvarea problemelor majore legate de economia circulară a hidrogenului, în speță:
1) – posibilitatea alimentării 100% cu hidrogen (dezvoltată actualmente la 20%, în amestec cu gaze naturale) a centralelor electrice de tip CCGT, menținând în limitele impuse emisiile de „otrăvuri” de tip NOx (oxizi de azot). Compania s-a angajat să rezolve problema până în 2030, producerea componentelor necesare pentru upgrade-ul gaz-hidrogen cu ajutorul imprimantelor 3D fiind esențială.
2) – producerea la scară industrială a hidrogenului, la costuri competitive, utilizând cea mai performantă tehnologie (PEM), este ca și rezolvată, eficiența instalației SILYZER 300 fiind 75%, la o capacitate maximă de 2.000 kg/oră.
3) – transportul hidrogenului prin rețele sigure pentru acest gaz (actualmente posibil pe distanțe relativ scurte, dar semnificative pentru un consum regional) și în remorci cu tuburi umplute cu gaz comprimat (uzual 220 bar, dar Linde Group a ridicat ștacheta la 500 bar), sau cu gaz lichefiat la nivel criogenic.
O direcție strategică a SIEMENS este dezvoltarea micro-rețelelor, definite ca fiind ansambluri tehnologice capabile să producă energie și să o distribuie inteligent într-o arie redusă (mici comunități, centre industriale mici și centre comerciale, zone critice precum spitale și unități militare, zone izolate, insule…). Astfel este promovat, din nou, conceptul DESCENTRALIZARE/DISTRIBUIRE. Micro-rețelele sunt mai sigure, mai flexibile, mai rezistente la solicitări de tip consumuri șoc, mai sustenabile, și pot integra energii regenerabile, producând implicit economii pentru utilizatori. Existența micro-rețelelor scade substanțial sarcina aferentă rețelelor de mare putere, mai mult, ele nu sunt afectate semnificativ de afecțiuni majore ale sistemelor naționale.SIEMENS a ajuns la un asemenea nivel de integrare a soluțiilor pentru mediile urbane, încât părți din site pot fi considerate cursuri pentru primari și manageri urbani.

Strategia BOSCH – digitalizare, descentralizare și electrificare…

… reprezintă cele trei mega-tendințe identificate de strategii mega-companiei, la care se adaugă gestionarea energiei.
BOSCH investește €100 milioane în pompe de căldură cu recuperator de căldură din aerul evacuat, pentru sectorul rezidențial, cu accent pe soluții de sisteme ușor de instalat cu sprijin digital.
BOSCH a investit deja £9 milioane pentru achiziționarea unui pachet din acțiunile CeresPower, producătorul celulelor de combustibil de tip Solid Oxide Fuel Cell, extrem de performante (la costuri rezonabile) și foarte adaptabile (prin modularizare) oricărui tip de consumator, de la locuință unifamilială la ansamlu rezidențial, și de la fabrici la stații de încărcare pentru autovehicule electrice, în mod descentralizat. Este una dintre cele mai bune soluții pentru orașele viitorului, prin prisma eficienței, siguranței și flexibilității.
BOSCH a dezvoltat Energy Manager (integrat în Bosch Smart Home), sistem soft care permite interconectarea inteligentă a clădirilor și a sectoarelor de clădiri din cartiere rezidențiale. Gestionarea locală inteligentă a energiei, prin controlul componentelor individuale (sisteme de stocare în baterii, stații de încărcare, celule de combustibil, pompe de căldură etc.), permite reducerea cu până la 70% (!!) a costurilor cu energia electrică.

Fără combustibili fosili într-o generație…

… este deviza VATTENFALL, gigantul energiei din nordul Europei. Suedezii au investit în construirea unor mari parcuri eoliene, în special offshore (în largul mării) cu putere instalată de peste 2.500 MW (cam cât în toată România), și investesc în continuare în mari sisteme de stocare, atât pentru energie electrică, cât și pentru căldură, în sisteme hibrid solar-PV/eolian/stocare cu eficiență ridicată, în centrale pe gaz care vor putea fi trecute pe hidrogen (CCGT), în retehnologizarea siderurgiei astfel încât cocsul să fie înlocuit cu hidrogen etc. Compania propune, pentru Berlin, sisteme de recuperare a căldurii (40% din necesar) din căldura reziduală provenită din industrie sau din segmentul rezidențial/comercial, atenționând totodată asupra necesității accelerării termoizolării clădirilor. Din păcate, RADET risipește 40% din căldura produsă de ELCEN, despre ce recuperare să vorbim?